Fonduri pentru microintreprinderi
|
Programul de Finantare a Consultantei in Afaceri BAS Romania
|
 |
Programul de finantare a consultantei in afaceri BAS Romania ajuta firmele mici si mijlocii in definirea necesitatilor de consultanta si in alegerea unei firme de consultanta romanesti care sa le ofere serviciile dorite.
|
Programul BAS sprijina eforturile firmelor de imbunatatire a competitivitatii, a managementului de marketing si financiar, a managementului calitatii si de planificare a afacerilor. Prin finantarea proiectelor efectuate doar de consultanti locali, programul are un rol dublu de a sprijini IMM-urile romanesti si de a asista consultantii romani acreditati in vederea dezvoltarii competentelor si capabilitatilor acestora.
|
Proiectele BAS au o durata relativ scurta (maximum 6 luni) si urmaresc un impact imediat. Majoritatea proiectelor BAS evaluate la un an dupa finalizare s-au dovedit a fi de succes in imbunatatirea performantei economice si in cresterea competitivitatii, prin oferirea de solutii practice pentru problemele care impiedicau dezvoltarea afacerii.
|
 |
Programul BAS functioneaza din 1995 si a subventionat pana in prezent peste 5.100 de proiecte in 19 tari, printr-o finantare totala de aproape 58 de milioane de Euro de la diversi donatori institutionali. In prezent, Programul functioneaza in 15 tari, din Europa Centrala pana in Asia Centrala, prin intermediul a 27 de birouri locale, incluzand si biroul recent infiintat in Romania cu ajutorul unei donatii din partea Ministerului Federal de Finante al Austriei.
Programul de finantare a consultantei in afaceri BAS Romania urmareste sa contribuie la dezvoltarea economiei romanesti, avand doua obiective principale:
- De a sustine dezvoltarea si cresterea competitivitatii companiilor private din Romania prin co-finantarea costurilor pentru proiecte de consultanta efectuate de specialisti locali;
- De a sprijini dezvoltarea industriei serviciilor de consultanta din Romania si de a creste gradul de competitivitate al companiilor de consultanta romanesti.
Prin Programul BAS, companiile romanesti eligibile au posibilitatea de a obtine:
- Subventii de maximum 50% din costul net al unui proiectul de consultanta, dar nu mai mult de 10.000 Euro;
- Asistenta in definirea necesitatilor de consultanta in afaceri ale companiei;
- Sprijin in selectarea celor mai buni consultanti locali pentru rezolvarea problemelor specifice fiecarei companii.
Informatii suplimentare se gasesc la: www.basromania.ro.
|